Domenii de practica:
Drept Corporativ și Comercial, Fuziuni și Achiziții, Real Estate și Construcții, Drept Bancar si Financiar, Dreptul Muncii și Beneficii ale Salariaților
Admis in Barou:
2007
Mirela CAZACU
Avocat
Mirela CAZACU are o experiență juridică de peste 15 ani, fiind implicată, de-a lungul anilor, în diverse proiecte majore în domeniile Corporate and Commercial, M&A şi Real Estate, având cunoștințe solide și expertiză în operațiuni specifice legate de toate tipurile de societăţi românești și străine, precum și organizații non-profit, de la constituirea și autorizarea acestora până la diferite modificări ale documentelor statutare, cum ar fi majorarea sau diminuarea capitalului social, cesiuni de acțiuni/părţi sociale, fuziuni şi achiziţii, dispute între acționari/asociaţi și guvernanța corporativă generală.
De asemenea, Mirela are o experienţă vastă în redactarea și negocierea diferitelor contracte civile și comerciale complexe, inclusiv acorduri de asociere în participație și acorduri între acționari, asigurând, de asemenea, asistență juridică privind încheierea şi executarea contractelor complexe de vânzare, concesiuni, închirieri, ipoteci etc., respectiv în tranzacții imobiliare importante, incluzând procesul de due diligence aferent, redactarea și negocierea documentelor tranzacției şi până la operațiunile post-închidere.