Forță Majeure și Covid-19. Tipic sau atipic. Soluții și propuneri practice
Epidemia Coronavirus, cunoscută sub numele de Covid-19, se răspândește în toată Europa, virusul apare inevitabil și în România. Această situație epidemiologică este considerată la nivel mondial ca o urgență de sănătate publică de interes internațional, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în special în ceea ce privește contagiunea extremă a acestui virus. Având în vedere această situație și având în vedere evoluțiile viitoare neprevăzute, care au declarat coronavirusul ca fiind un pandemie.
În acest context, companiile trebuie să analizeze impactul acestei epidemii atât asupra nivelului resurselor umane, cât și asupra nivelului relațiilor comerciale cu partenerii contractuali localizați în zonele afectate.
Multe state și corporații au luat măsuri drastice pentru a opri răspândirea virusului, afectând în mod semnificativ operatorii economici globali, cum ar fi carantina și/sau măsuri stricte pentru a restricționa mișcarea oamenilor.
În ceea ce privește România, activitatea companiilor este de așteptat să fie afectată în mod semnificativ, având în vedere relațiile bilaterale cu Italia, unul dintre principalii importatori ai României, care este în acest moment epicentrul epidemiei din Europa, dar și luând în considerare și în ceea ce privește Măsuri adoptate recent de autoritățile competente, printre care sunt măsuri pentru restricționarea mișcării persoanelor, anularea evenimentelor, suspendarea activităților didactice, suspendarea activității instanțelor.
Este recunoscut în unanimitate că succesul unei activități comerciale depinde de performanța corespunzătoare a obligațiilor sale contractuale. Cu toate acestea, există cazuri de neexecutare sau execuție necorespunzătoare a obligațiilor asumate. În funcție de cauzele care au dus la o astfel de neexecuție, apar și diverse consecințe.
În multe cazuri, părțile vor avea dificultăți în executarea contractelor în curs, în special în cele de distribuție.
Întrebarea naturală într-o astfel de situație este dacă această pandemie și măsurile implementate de guvernul românească și de alte autorități competente, precum și de cele care trebuie luate, constituie o „scuză valabilă” pentru neexecuție, în contextul intervenției forța majoră, ca o cauză de răspundere care exonerează.
Părțile contractante implicate în activități economice care pot fi afectate de apariția coronavirusului ar trebui să evalueze în Concreto dacă contractele privind sau nu situația epidemiologică pentru a fi acoperită de forța majoră, în măsura în care au inserat o astfel de clauză.
În caz contrar, trebuie examinat dacă pandemia generată de apariția Covid-19 este subsumată noțiunii generale de „forță majoră”, așa cum este definită de dispozițiile legale.
În legătură cu consecințele pandemiei privind performanța contractelor în desfășurare, dar și asupra activității de afaceri, o situație comună se referă la performanța obligațiilor stipulate într -un contract, având ca obiect achiziționarea de produse și servicii hardware și software. încheiat la începutul lunii ianuarie a acestui an, astfel înainte de apariția „oficială” a Covid-19.
Studiul de caz presupune că o companie înregistrată în România, în calitate de furnizor de servicii, se confruntă cu imposibilitatea de a -și îndeplini obligațiile, în sensul că a emis un ordin ferm pentru o cantitate semnificativă de echipamente de control și comunicații către o companie din care face parte Lista livrărilor legate de contract. Această din urmă companie a confirmat primirea comenzii și a estimat data livrării la începutul lunii februarie. Compania folosește piese și componente produse în zonele afectate de Covid-19 pentru producerea acestor piese. În mod surprinzător, data livrării nu a putut fi onorată, fiind modificată succesiv, ultima valoare a datei de livrare fiind sfârșitul lunii martie/începutul lunii aprilie 2020. Cel mai probabil, această dată va fi modificată și în lumina evoluției rapide a The the the the the Măsuri și restricții impuse de răspândirea Covid-19.
În legătură cu contractul menționat anterior, putem presupune că părțile au stabilit contractual criterii pentru intervenția forței majoră și scutirea de răspundere într -un astfel de caz.
În fața acestei situații, compania de livrare care nu a putut onora comanda emisă de compania românească a comunicat că procesele logistice/de aprovizionare pe lanțurile de aprovizionare implicate în contractul menționat mai sus sunt afectate de răspândirea Covid-19.
În acest context, trebuie analizate următoarele probleme cu relevanță, și anume măsura în care apariția Covid-19 este un eveniment de forță majoră, care este momentul nașterii forței majoră și în ce mod poate fi această situație Constatat de Camerele de Comerț în timpul procedurii pentru acordarea certificatelor de forță majoră.
Pornind de la dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 1351 alin. (2) Codul civil, este necesar să se prezinte elementele care definesc conceptul de forță majoră. Prin urmare, forța majoră reprezintă „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”. Forța majoră este un motiv de scutire de răspundere, indiferent dacă este furnizat sau nu de contract.
Astfel, regula este reprezentată de scutirea de răspundere în cazul unui eveniment care corespunde conceptului de forță majoră, pentru a preveni executarea obligațiilor contractuale. Cu toate acestea, părțile pot fi de acord în mod expres că vor fi responsabile într -un caz de forță majoră.
În ceea ce privește aprecierea particularităților evenimentului dăunător, așa cum am menționat mai sus, forța majoră trebuie să fie un eveniment extern, care nu poate fi prevăzut sau evitat, absolut invincibil.
Un „eveniment extern” este cel mai adesea reprezentat de fenomene naturale extraordinare, străine activității umane și voinței. La un nivel rudimentar, se poate afirma că ceea ce s -a întâmplat și a provocat daune fie pe tărâmul contractual, fie pe tărâmul criminal, a fost fără vinovăția persoanei chemate în mod normal să răspundă, tocmai pentru că provine dintr -un fapt extern. Este important de menționat că, în unele cazuri, instanțele nu au păstrat forța majoră în caz de alunecări de teren sau furtuni în timpul verii și, în alte cazuri, referindu -se la celelalte circumstanțe, au validat această cauză exonerabilă.
În plus, evenimentul trebuie să fie imprevizibil, acest personaj referindu -se atât la apariția circumstanței, cât și la efectele acestuia. Un astfel de eveniment este apreciat luând ca standard prudența și diligența unei persoane rezonabile.
În ceea ce privește inevitabilitatea și invincibilitatea, aceasta trebuie să se raporteze la orice persoană. Chiar dacă un fenomen este imprevizibil, acesta nu poate fi calificat ca un caz de forță majoră dacă a existat posibilitatea de a preveni apariția sa sau de posibilitatea de a evita efectele sale nocive.
De obicei, clauza de forță majoră stabilește obligația de a notifica evenimentul deranjant și efectele acestuia, dar și obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a reduce consecințele nocive ale evenimentului. Alte clauze de forță majoră, într -o formulare mai dezvoltată, stabilesc, de asemenea, obligația de a notifica partenerului contractual cu intenția de a aplica acea clauză.
Având în vedere studiul de caz prezentat mai sus, și anume imposibilitatea furnizorului de a procura mărfurile necesare de la un furnizor care întârzie livrările, încălcând astfel propriile sale obligații, apariția Covid-19 poate fi considerată în acest context un caz de forță majoră.
Cu toate acestea, pentru a justifica pe deplin forța majoră, compania românească ar trebui să demonstreze, de asemenea, că echipamentul pe care l -a întreprins pentru a -l livra nu este un bun neasigurat și, de asemenea, să demonstreze existența unor specificații contractuale clare, în sensul că livrările nu pot fi înlocuite și nu poate fi produs de un alt producător, altul decât cel din zona afectată.
În același timp, compania românească ar trebui să demonstreze că a specificat, la momentul încheierii contractului, că furnizorul său este exclusiv și, pentru o securitate mai mare, ar trebui să încerce să obțină de la achizitorul acceptării sale cu privire la o posibilă înlocuire.
Deși regula în materie de forță majoră este reprezentată de descărcarea de răspundere contractuală, cu toate acestea, performanța contractului ar trebui să fie primordială.
În total, în scopul acestei analize, este relevant și momentul în care a apărut Covid-19, considerând că forța majoră este întotdeauna reprezentată de un eveniment imprevizibil. Astfel, ar trebui să ne întrebăm în ce măsură un eveniment de forță majoră a fost imprevizibil în momentul în care contractul a fost încheiat, respectiv, la începutul lunii ianuarie, având în vedere că în acel moment au existat cel puțin știri publice cu privire la acest eveniment încă de la sfârșitul lunii decembrie 2019.
Cu toate acestea, luați în considerare că ceea ce trebuie luat în considerare nu sunt informațiile disponibile publicului prin intermediul mediei de masă, ci a faptului că Organizația Mondială a Sănătății („OMS”), prin intermediul reglementărilor internaționale de sănătate și al comitetelor de urgență, La data de 30.01.2020, cu ocazia celei de -a doua reuniuni, a luat decizia finală privind declararea unei situații de urgență de sănătate publică de îngrijorare internațională cauzată de noua epidemie de virus Corona în popularul Republica Chineză.
Conform reglementărilor internaționale de sănătate, o situație de urgență de sănătate publică de îngrijorare internațională înseamnă un eveniment extraordinar care este determinat: (i) să constituie un risc de sănătate publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolii și (ii) pentru a necesita un potențial internațional coordonat raspuns.
Astfel, se poate considera că momentul în care a avut loc evenimentul de forță majoră nu poate fi certificat mai devreme decât data la care a declarat urgența de sănătate publică de îngrijorare internațională. Existența anumitor presupuneri nu trebuie considerată suficientă pentru a elimina caracterul imprevizibil al evenimentului, având în vedere, de asemenea, că autoritățile publice chineze au fost criticate pentru secretul lor cu privire la efectele și răspândirea Covid-19.
Având în vedere cele de mai sus, forța majoră, în cazul în care părțile contractuale au convenit să indice în mod expres epidemii, este remarcat de OMS, entitatea responsabilă pentru gestionarea problemelor de sănătate la nivel mondial. Menționăm că, din 2009 până în prezent, starea de urgență a fost declarată în 5 situații: în 2009 din cauza pandemiei gripei porcine, epidemiile de poliomielită din 2014, epidemiile Ebola din Africa de Vest în 2014, epidemica Zika în 2014 și epidemiile Ebola din 2018.
În total, putem ține cont de faptul că măsurile întreprinse recent de autoritățile României pentru prevenirea răspândirii ulterioare a Covid-19 au fost adoptate prin acte bazate pe decizia OMS. În acest sens, indicăm decizia guvernamentală nr. 8/09.03.2020 al Grupului de sprijin tehnic și științific pentru gestionarea bolilor extrem de contagioase în România, decizia Consiliului Național pentru circumstanțe speciale de urgență, ordonanța guvernului de urgență nr. 11/04.02.2020 sau Ministerul Sănătății Ordinul nr. 313/26.02.2020.
Un alt aspect demn de menționat este reprezentat de faptul că operatorii economici care se găsesc în circumstanțe similare cu cei descriși în exemplul nostru, care ar solicita individual autorităților române să „constate forța majoră”, este foarte probabil ca această solicitare ar rămâne nesoluționat, având în vedere contextul real atunci când activitatea autorităților statului este suspendată în cea mai mare parte și punerea în aplicare a măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului are prioritate.
Oricum, trebuie amintit că forța majoră trebuie evaluată cu privire la producătorul echipamentului care trebuie livrat de către cumpărător, care își comunică imposibilitatea de a livra echipamentul în condițiile stabilite, având în vedere că aprovizionarea sa a fost efectuată în China , unde a început epidemiile.
Mergerea mai departe, în conformitate cu prevederile legii nr. 335/2007 din Camerele Comerțului din România, respectiv art. 28 par. 2 Scrisoarea I), Camera Națională (adică succesorul Camerei de Comerț și Industrie din România) îndeplinește următoarele sarcini principale: „(…) i) susține, la cerere, pentru companiile românești, pe baza documentației, Existența cazurilor de forță majoră și efectele sale asupra performanței obligațiilor comerciale internaționale ”.
Partea care se poate dovedi a fi dificilă, în momentul actual, este reprezentată de documentația necesară. În acest sens, operatorii economici care vor iniția acest curs de acțiune vor dovedi existența cazului de forță majoră, adică epidemiile COVID-19, prin documentele care au circulat internațional, respectiv raportul OMS de la 30.01.2020 pentru declararea la declarare Urgența de sănătate publică de preocupare internațională, precum și de documentele oficiale ale autorităților românești care stabilesc documentele prezentate.
Cu toate acestea, ar trebui să luăm în considerare exemplul anterior, în care producția unui furnizor este afectată și, astfel, livrarea către un cumpărător care nu este în măsură să respecte termenii de livrare, considerăm că ar fi reprezentat un element esențial cu o valoare probatorie ridicată prin documentul care constată forța majoră care afectează activitatea furnizorului.
În acest sens, este bine cunoscut faptul că, începând cu 30.01.2020, popularul Republica Chineză lansează certificate de forță majoră emise de Consiliul Chinei pentru promovarea comerțului internațional, cunoscută și sub numele de Camera de Comerț Internațional din China („CCPIT”). Declarațiile reprezentantului CCPIT indică scopul emiterii acestor certificate, respectiv oferind sprijin pentru companiile care sunt în conflict cu partenerii comerciali internaționali.
Declararea forței majoră, însă, susține doar furnizorii chinezi, iar pierderile vor fi pe deplin susținute de companiile de producători.
Potrivit CCPIT, certificatul de forță Majeure reprezintă un document emis la cerere pentru a fi utilizat în eventualele litigii comerciale. Un astfel de document poate scuti părțile, fie parțial, fie total, de răspunderea lor care ar putea fi generată de neperformanță, de performanța defectuoasă sau de performanța întârziată a obligațiilor contractuale.
În conformitate cu declarațiile reprezentanților CCPIT, certificatele de forță majoră sunt recunoscute de guverne, vamă, camere de comerț și companii din peste 200 de țări.
Aproximativ 1.600 de certificate de forță majoră au fost emise pentru companii din peste 30 de industrii până la mijlocul lunii februarie, care acoperă, până în acest moment, contracte cu o valoare estimată de 110 miliarde de yeni (942.590.000 EUR). În același timp, Consiliul adaugă faptul că mai multe companii au prezentat certificatul țărilor lor și s -au convocat astfel să lanseze noi comenzi la o dată viitoare.
În consecință, în ceea ce privește problemele prezentate mai sus, o entitate care ar putea facilita documentația reprezentând un teren solid pentru obținerea de certificate în România ar putea fi reprezentată de Camera de Comerț și Industrie România-China („CCIRC”), o cameră bilaterală. La 15 mai 2019, acordul de cooperare bilaterală între Camera de Comerț și Industrie România-China și sub-consilierul CCPIT Jiangxi.
Oricum, Camera Națională și Camerele de Comerț District sunt singurele entități cu competența legală de a emite certificatele, în timp ce camerele bilaterale de comerț (CCIRC, AMCHAM, AHC România, BRCC STC.) Nu au această competență, considerând că faptul că Acestea sunt întemeiate pe motivul ordonanței guvernamentale nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Acest material a analizat posibile mecanisme disponibile pentru un operator economic pentru care a devenit imposibil să-și îndeplinească obligațiile contractuale, în contextul epidemiilor Covid-19, astfel încât să împiedice o etapă litigioasă.
În acest sens, menționăm că forța majoră, independentă de faptul că a fost cauzată de o epidemie precum cea curentă sau de alte evenimente specifice, trebuie analizată în caz de caz, având în vedere că nu există un standard universal Nici în ceea ce privește documentația prezentată în fața camerelor de comerț și nici a probelor care ar trebui să fie prezentate în fața instanțelor de drept. Din acest motiv, camerele de comerț ar trebui să ofere o anumită flexibilitate operatorilor care solicită constatarea de forță majoră cu privire la documentele transmise ca probe.
Ca o concluzie, considerăm că operatorii economici ar trebui să revizuiască cât mai curând posibil contractele lor în curs de desfășurare care ar putea fi influențate de epidemiile COVID-19, iar cele care urmează să încheie acest tip de contract ar trebui să includă în mod explicit situația actuală și limitările de răspundere, precum și pregătirea schemelor de negociere care ar permite părții incapabile să își îndeplinească obligațiile contractuale pentru a beneficia de amânări sau, pe de altă parte, să ofere reduceri.
